sâmbătă, 29 martie 2014

Health: Gustări sănătoase de weekend

  Health: Gustări sănătoase de weekend 


 Am avut un weekend foarte dulce, care încă nu s-a sfârșit.
 Mi se părea că am cam exagerat cu mâncatul ieri, deși am mâncat doar dulciuri și alte produse sănătoase, Bio sau făcute de mine, însă când m-am urcat astăzi de dimineață pe cântar, am fost surprinsă..absolt nici o modificare!:D Mă bucur că am ajuns la stadiul în care mă mențin mâncând câte puțin din tot ceea ce îmi place.

 1. Înghețată de mure 

 Pentru o gustare dulce și aromată
 Ingrediente:
 - 100g iaurt natural(am folosit Andechser Natur cu 3,8% grăsime)
 - 2 linguri de mure + sucul lor
 - 4 nuci măcinate
 - 1 linguriță de miere
 Se amestecă ingredientele și se lasă la congelator.




 2. Pizza din târâte cu suc de roșii și pui 

Poate că nu pare, dar e foarte gustoasă, am mâncat-o pe toată la o gustare.
 Ingrediente:
 - 150g brânză degresată/ cottage cheese(pentru blat)
 - 1 albuș de ou(pentru blat)
 - 3 linguri de târâte de ovăz(pentru blat)
 - 1 lingură târâte de grâu(pentru blat)
 - 1/2 linguriță praf de copt(pentru blat)
 - 1 praf de sare(pentru blat)
 - 1 lingură de suc de roșii(pentru topping)
 - bucățele de pui(câte doriți)(pentru topping)
 - bucățele de ciupercă(pentru topping)
 - pătrunjel tocat(pentru topping)
 - încă 1 lingură de cottage cheese(pentru topping)
 Albușul de ou se bate bine și se agauga cele 150g de brânză degresată, praful de sare, praful e copt și tărâțele. Se amestecă bine până se formează un aluat.
 Aluatul se întinde pe o tigaie tapetată cu hârtie de copt(sau tavă) și se agauga deasupra sosul de roșii, 1 lingură de cottage cheese(se întinde pe tot aluatul), bucățelele de pui, de ciuperci și pătrunjelul tocat.
 Se lasă la cuptor 20-25 min și gata pizza!

 3. Brioșe cu mure și cremă de vanilie cu banane 

 Am profitat de formele de silicon pentru brioșe pe care le-am cumpărat și bine am făcut, căci mi-au ieșit niște brioșe foarte gustoase.
 Ingrediente(pentru 6 brioșe):
 - 3 linguri de cremă de brânză degresata
 - 2 linguri târâte de ovăz(am folosit SanoVita)
 - 1 lingură târâte de grâu(am folosit SanoVita)
 - 1 albuș de ou
 - 1 lingură de mure
 - câteva stafide
 - 1 linguriță de miere
 - 1 lingură de lapte degresat(am folosit LaDorna Ecologic)
 Ingrediente pentru cremă de vanilie:
 - 50-60 ml lapte degresat
 - 1 gălbenuș de ou
 - 1 linguriță târâte de grâu
 - esența de vanilie(am folosit AlNatura)
 - câteva stafide
 - 1/4 banană tăiată în bucăți mici
 Se bate bine albușul de ou și se adaugă crema de brânză, tărâțele, murele, stafidele, mierea și 1 lingură de lapte degresat. Se amestecă până se formează un aluat și se pune în formele de silicon.
 Se pune la foc mic o lingură de târâte de grâu și se adaugă treptat laptele pentru cremă, gălbenușul de ou bătut bine, câteva picături de esența de vanilie și stafidele. Se amestecă continuu până se îngroașă. Cremă se toarnă peste aluatul de brioșe din formele de silicon, iar peste se pun bucățelele de banană. Se lasă la cupotor 35-40 min. Delicios!

 4. Baton de fructe Melinda Barretta 

Gustarea mea rapidă din...mașină. Păi doar trebuie să avem și acolo niște provizii pentru când ni se face foame. Este un baton dietetic, cu doar 65 kcal, produs de un brand din Italia. Îmi place mult, este diferit de toate batoanele încercate până acum deoarece nu conține cereale! Este 100% natural, din fructe deshidratate, fără adaos de zahăr sau orice alt ingredient. Toate batoanele Melinda sunt pe bază de mere, cel pe care l-am mâncat eu a fost cu mere și caise. Echilibrul perfect între sănătate, confort, pentru că este o gustare rapidă și gust. Nu am găsit decât în Auchan, dar sper că vor fi aduse în mai multe hipermarketuri.


 Kisses  

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu