miercuri, 28 mai 2014

Rețetă: Trufe dietetice

Trufe dietetice


Astăzi vin cu o postare pentru iubitoarele de ciocolată! Nu fac parte neaapărat din această categorie, însă am și eu momente când mă apucă o poftă de ciocolată de nestapânit. Așa că, dacă vi se întâmpla și vouă nu mai stați de gânduri, apucați-vă să faceți aceste trufe delicioase de ciocolată, care vă ajută totodată să vă mențineți silueta și sănătatea.



Ingrediente

  • 1 lingură mare de quark/ brânză degresată
  • 3 linguri cacao degresată bio
  • 1 gălbenuș de ou ecologic
  • 5 linguri tărâțe de ovăz
  • 3 linguri îndulcitor natural
  • esență de vanilie, rom sau ce preferați

Mod de preoarare:
Nimic mai simplu. Pudra de cacao degresată se mixează bine cu crema de brânză, apoi se adăugă restul de îngrediente amestecând bine. Cu ajutorul unei linguri se formează mingiuțe din compoziție și se așează pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se coc aproximativ 15 minute, apoi se bagă la frigider deoarece se consumă reci.

Poftă bună!

joi, 22 mai 2014

Rețetă: Clătite dietetice cu Nutella de casă

Clătite dietetice cu Nutella de casă


Cui nu îi plac clătitele? Sunt perfecte pentru micul dejun, gustări sau desert. A doua întrebare: cui nu îi place Nutella? Nu am găsit un răspuns pentru aceste întrebări, așa că astăzi vă propun o rețetă de clătite clasice(nu pancakes) cu o cremă ce vă va duce cu gândul la Nutella. Unde mai punem că sunt sănătoase și perfecte pentru dietă?



Ingrediente clătite(mi-au ieșit 6)

Cel mai mult îmi place că nu vom folosi făină, ulei sau unt și totuși vor avea un gust divin. Deci, nu avem nevoie de toate aceste grăsimi și carbohidrați în exces pentru a face ceva gustos.



  • 2 ouă ecologice
  • 250ml lapte degresat bio
  • 70ml apă minerală
  • 4 linguri amidon bio
  • 2 linguri tărâțe de ovăz bio(am folosit tărâțe bio Dukan de care sunt foarte mulțumită)
  • 2 linguri îndulcitor natural
  • esență de vanilie după gust(sau orice altă aromă preferați)



Mod de preparare clătite 

Ouăle se bat foarte bine, apoi se toarnă laptele degresat. Se adaugă și Ingredientele uscate(amidonul, tărâțele, îndulcitorul) și esența și se amestecă cu grijă, ca să nu se formeze cocoloașe. Se adaugă apa minerala și rezultă compoziția pentru clătite. Se fac la fel ca și clătitele normale, însă se va folosi o tigaie antiaderentă de bună calitate pentru a nu fi nevoie de ulei.

După ce am terminat cu clătitele, aveam nevoie de o umplutura. Și sigur că, primul meu gând a fost crema Nutella. Dar, fiind conștientă de faptul că cea din comerț numai sănătoasă nu este și nici nu mă va ajuta să îmi mențin silueta, m-am decis să încerc o variantă sănătoasă, home made. Se prepară foarte rapid și ușor, iar rezultatul delicios vă va uimi!

Ingrediente cremă Nutella



  • 50g quark/ cremă de brânză degresată
  • 45-50g cacao neagră dsgresată
  • 2 linguri îndulcitor natural
  • 20ml lapte degresat(1 lingură)
  • esență de alune/ rom/ vanilie sau ce preferați









ATENȚIE! Eu am pus și câteva alune de pădure măcinate pentru că momentan nu mai urmez o anume dietă, doar încerc să mă mențin. Nu adăugați dacă nu corespund cu dieta Dvs.

Mod de preparare cremă Nutella

Crema de brânză se va amesteca bine cu lingura de lapte. Se va adăuga pudra de cacao degresată, îndulcitorul și esența, apoi alunele măcinate, în caz că veți pune. 

Clătitele cu Nutella sunt demențiale, perfecte pentru toate gusturile.

Poftă bună!

marți, 20 mai 2014

Rețetă: Brioșe dietetice cu cremă de vanilie

Brioșe dietetice cu cremă de vanilie


Nu știu dacă ați observat, dar eu prefer deserturile cu vanilie, cremă de brânză, de lămâie în locul celor cu ciocolată. Și cum brioșe nu am mai făcut de ceva timp, formele mele de silicon se simțeau abandonate. Așa că, având puțin timp liber m-am gândit să fac niște brioșe, simple, gustoase, sănătoase și dietetice, care să conțină crema mea preferată, cea de vanilie. Au ieșit foarte bune și vă sfătuiesc să le încercați neaapărat! P.s.: aveți grijă, sunt atât de bune că pot creea  dependență!:))


Ingrediente brioșe:


  • 3 ouă ecologice
  • 4 linguri quark/ brânză degresată
  • 6 linguri tărâțe de ovăz
  • 3 linguri tărâțe de grâu
  • 3 linguri îndulcitor natural
  • 1 lingură esență de vanilie

Ingrediente cremă de vanilie:


  • 250ml lapte degresat
  • 2 gălbenușuri
  • 2 linguri amidon bio(puteți pune tărâțe de ovăz măcinate fin dacă nu aveți)
  • 3 linguri îndulcitor natural
  • 3 linguri esență de vanilie 

Mod de preparare:

Foarte simplu de preparat, Ingredientele pentru brioșe se amestecă bine, până se omogenizează. Pentru crema de vanilie, vom pune laptele la fiert adăugând gălbenușurile amestecate cu amidonul și îndulcitorul în timp ce amestecăm, cu grijă, pentru a nu se forma cocoloașe. După ce se îngroașă suficient adăugăm esența de vanilie și amestecăm bine. Vom lua formele de brioșe de silicon sau tapetate cu hârtie de copt și vom pune în fiecare câte o lingură din aliatul pentru brioșe, apoi una de cremă de vanilie, iar apoi, din nou o lingură din compoziția pentru brioșe, până epuizăm ambele compoziții. Băgăm brioșele la cuptor pentru aproximativ 25 de minute.

Se pot consuma atât calde, cât și reci. Sunt delicioase!

Poftă bună!!


luni, 19 mai 2014

Rețetă: Tiramisu dietetic

Tiramisu dietetic


Am tot căutat o rețetă de Tiramisu și pentru mine, adică cât se poate de sănătos, însă n-am prea avut rezultate, așa că am reinventat complet clasica rețetă. Chiar și eu am rămas uimită de rezultat, nu mă așteptam ca un desert ce conține doar ingrediente sănătoase și mai este perfect și pentru dietă să fie atât de bun, poate mai bun decât cel clasic!
Sper să vă placă și vouă. De fapt, sunt convinsă că vă va plăcea!


Ingrediente blat:


  • 1 ou întreg ecologic
  • 3 albușuri
  • 4 linguri de tărâțe de ovăz
  • 4 linguri de tărâțe de grâu
  • 3 linguri îndulcitor natural
  • 1 lingură praf de copt bio
  • esență de cafea(puteți pune o lingură de cafea solubilă dacă nu aveți esență)

Ingrediente cremă:


  • 3 gălbenușuri 
  • 3 linguri amidon bio(sau amidon normal, puteți pune chiar și tărâțe de ovăz)
  • 2 linguri îndulcitor natural
  • 350ml lapte degresat(am folosit Andechser)
  • 250g quark sau cremă de brânză degresată
  • 3 linguri esență de vanilie

Ingrediente sirop:


  • 150ml cafea îndulcită(cu îndulcitor)
  • 1 lingură esență de rom

Mod de preparare:

Pentru blat, batem albușurile spumă tare, apoi adăugăm gălbenușul, tărâțele, îndulcitorul, praful de copt și esența de cafea, amestecând bine până se omogenizează. Turnăm compoziția în tavă și o băgăm la cuptor pentru aproximativ 35 de minute. După ce s-a copt, lăsăm blatul la răcit.
Pentru prepararea cremei de vanilie vom pune într-un vas amidonul, îndulcitorul și laptele, apoi gălbenușurile și esența de vanilie și punem pe foc amestecând până se îngroașă. După ce s-a îngroșat o vom lăsa puțin la răcit, iar, dupa ce se răcește o amestecăm cu crema de brânză. 
Vom tăia blatul racit în 3-4 părți. Vom însiropa pe rând fiecare parte cu siropul de cafea îndulcită cu esență de rom, apoi, turnăm cremă de vanilie peste fiecare parte, nivelând bine. Se pune cremă de vanilie și peste ultima parte de blat, iar peste, puteți presăra ness sau îndulcitor(sau ambele) după gust.

Are un gust divin. Poftă bună!

vineri, 16 mai 2014

Rețetă: Prăjitură "felie de lapte" dietetică

Prăjitură "felie de lapte" dietetică


Îmi cer scuze că nu am mai scris în ultimul timp, dar, din păcate, timpul nu mi-a prea permis. Am făcut destul de multe lucruri în această perioadă și, vă voi povesti într-o postare viitoare noua mea metodă de a-mi păstra silueta și de a îmi tonifia corpul. Până atunci, v-am pregătit o rețetă foaaarte gustoasă, ce vă va duce cu gândul la desertul "felie de lapte" de la Kinder, atât ca și aspect, dar mai ales, ca și gust. Cum v-am obișnuit deja, este un desert ușor, care vă permite să vă bucurați de un gust minunat mâncând ceva dietetic și sănătos.


Ingrediente pentru blat:

  • 2 ouă întregi
  • 2 gălbenușuri
  • 6 linguri tărâțe de ovăz
  • 2 linguri amidon bio de porumb(puteți înlocui cu tărâțe de grâu)
  • 150g iaurt degresat(am folosit Andechser Natur deoarece este un iaurt bio mult mai cremos decât restul)
  • 3 linguri îndulcitor natural
  • 1-2 linguri cacao degresată bio(eu am pus 2, pudra de cacao degresată am cumpărat-o din DM)

Ingrediente pentru cremă:

  • 2 albușuri
  • 250g quark/ cremă de brânză degresată(folosesc Andechser)
  • 3 linguri îndulcitor natural
  • esență de vanilie
  • 4 linguri de lapte degresat(Opțional)

Mod de preparare blat:

Albușurile celor 2 ouă se bat spumă tare împreuna cu îndulcitorul, iar gălbenușurile se amesteca cu tărâțele de ovăz, amidonul(sau tărâțele de grâu), iaurtul și 1 sau 2 linguri de cacao(dupa cum preferați). Albușurile bătute spumă se încorporează în compoziția cu gălbenușuri și restul ingredientelor. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt, iar compoziția rezultată se întinde pe aceasta, uniform. Introducem tava în cuptorul încins și o lăsăm la copt cca. 15 minute.

Mod de preparate cremă:

Aceasta se prepară mai ușor. Quark-ul se amestecă cu îndulcitorul și esență. Albușurile se bat spumă tare și se încorporează în compoziție. Dacă doriți să fie mai lichidă compoziția, adăugați 4 linguri de lapte degresat.

Asamblare:

După ce s-a răcit blatul, îl vom desprinde de pe hârtia de copt(cu grijă, se poate rupe.) și îl tăiem în doua bucăți egale. Ungem cu cremă prima bucată, iar deasupra o punem pe a doua. Se bagă la frigider pentru a se consuma rece.

Poftă bună!!

duminică, 4 mai 2014

Rețetă: Gogoși dietetice la cuptor

 Gogoși dietetice la cuptor 

  
 Deși a fost urât afară, astăzi am fost nevoită să ies prin oraș, deoarece nu mai avem deloc lapte degresat și brânzică. Pe drum spre Carrefour Supermarket ce credeți că mi-a ieșit în cale? Desigur, o cofetărie-patiserie.. Și credeți-mă, nici nu vreți să știți cum miroseau toate produsele, iar gogoșile arătau demențial. Muream de poftă și am luat o decizie pe moment. Nu, nu să îmi cumpăr ceva de acolo, ci să mă apuc de făcut gogoși imediat cum ajung acasă. Forme de gogoși aveam, ingrediente tocmai mă duceam să cumpăr, deci era perfect.  
 Bineînțeles că imediat cum am ajuns acasă asta am făcut. Mi-au ieșit niște delicioase gogoși, pufoase, sănătoase și dietetice, pe care vă recomand să le încercați neaaparat! 


 Ingrediente
 - 2 ouă ecologice 
 - 4 linguri tărâțe de ovăz 
 - 2 linguri tărâțe de grâu 
 - 3 linguri îndulcitor natural 
 - 1 lingură praf de copt 
 - 2 linguri cremă de brânză degresată 
 - 1 lingură lapte degresat 
 - 1 fiolă esență de vanilie 
  
 Mod de preparare
 - Albușurile se băț spumă tare împreună cu îndulcitorul. 
 - Gălbenușurile seamesteca cu tărâțele, crema de brânză și praful de copt. 
 - Albușurile se incorporează în compoziția cu gălbenușuri. 
 - Se adaugă 1 lingură de lapte, pentru a face copozitia puțin mai lichidă, apoi esența de vanilie. 
 - Se pune compoziție în forme și se bagă la cuptor pentru 15-20 de minute. 
  
 Dacă nu aveți forme de gogoși, folosiți fără griji formele de brioșe clasice. 
  

 Poftă bună! 

  

Rețetă: Prăjitură dietetică cu bezea

Prăjitură dietetică cu bezea 

  
 Încă o rețetă simplă, rapidă, dietetică și foarte gustoasă. 
  


 Ingrediente blat
  •  3 gălbenușuri 
  •  6 linguri tărâțe de ovăz 
  •  4 linguri tărâțe de grâu 
  •  150g iaurt grecesc degresat 
  •  1 linguriță praf de copt 
  •  3-4 linguri îndulcitor 

  
 Ingrediente bezea
  •  3 albușuri 
  •  2 linguri îndulcitor 
  •  esență de vanilie 

  
 Mod de preparare
 Gălbenușurile se amestecă cu iaurtul, tărâțele, îndulcitorul și praful de copt. Se toarnă compoziția într-o formă fie de silicon, fie tapetată cu hârtie de copt și se bagă la cuptor pentru cca. 15-20 de minute. 
 Între timp, vom pregăti bezeaua. Albușurile se bat spumă tare cu îndulcitorul și esența de vanilie. 
 Când blatul s-a copt îl scoatem din cuptor, turnăm bezeaua, nivelăm și băgam din noi la cuptor pentru 15 minute. 
 Se consumă rece. 
  

 Poftă bună! 

  

Review: Rimmel Apocalips

Review Rimmel Apocalips 

  
 Am așteptat mult timp să apăra și la noi în țară luciurile de buze Apocalips de la Rimmel London și în sfârșit, iată-le. Dețin 3 dintre acestea de câteva săptămâni, deci am avut suficient timp să îmi fac o părere clară despre ele. Înainte să le cumpăr, am văzut mai multe review-uri acestui produs, destul de mixte, care nu m-au ajutat să îmi fac o impresie clară. 



 În primul rând, ce mi-a plăcut din start la ele este gama variată de culori. Se găsesc în 8 nuanțe, de la nude la roșu intens, foarte frumoase. 
 Lucrul care m-a impresionat cel mai mult la aceste luciuri de buze este consistență lor. Au o consistență cremoasă și opacă, sunt extrem de pigmentate și reziste foarte bine pe buze. 
 Aplicatorul lor este destul de practic și ușor de folosit, având o adâncitură în care se poate colecta mai ușor produs pentru o aplicare eficientă. 
 Produsul are un finisaj satinat inițial, care, se usucă, arătând destul de mat. Îmi place mult faptul că arată mat, oricum asta se poartă în acest sezon. Nu usucă buzele deloc. 
 Și cum spuneam , rezistența este incredibil de bună. Rămâne pe buze timp de multe ore, chiar am încercat să și mănânc cu el pe buze și spre uimirea mea, a rezistat! 
 Alt aspect care m-a impresionat a fost prețul de lansare în România. L-am cumpărat cu doar aproximativ 13 RON, un preț foarte mic în comparație cu calitatea produsului!  
 Până în prezent mi-am cumpărat 3 nuanțe:  

Nova - un roz foarte intens care îmi place mult, completează frumos un machiaj cu un eyeliner negru. 
 Luna - nude cu o ușoară tentă de portocaliu, superb 
 Stellar - un roz mai închis, cu o ușoară tentă de roșu-maroniu, care nu mi se potriveste mie personal foarte bine, însă nuanța este frumoasă. 

 Îmi voi cumpără toate culorile din această gamă în curând, pentru că sunt superbe și aștept cu nerăbdare să le port. 

Sumar: Ce îmi place la Rimmel Apocalips? 

  •  Gamă variată de culori 
  •  Culori foarte frumoase 
  •  Foarte pigmentat, putere mare de acoperire 
  •  Se aplică foarte ușor 
  •  Rezistență extrem bună 
  •  Textură cremoasă 
  •  Efect mat 
  •  Nu se strânge urât pe buze cum se întâmplă cu alte luciuri de buze după un timp de purtare 


 În concluzie, vă recomand cu drag acest produs pentru că este super. Are tot ce trebuie, ambalarea este super, culori minunate, formulă foarte bună și preț foarte accesibil! Felicitări Rimmel London pentru acest luciu de buze! 

sâmbătă, 3 mai 2014

Rețetă: Cheesecake dietetic cu ciocolată

Cheesecake dietetic cu ciocolată 

  
 Îmi place mult brânza în deserturi, deci cheesecake-ul este desertul ideal pentru mine. Astăzi am încercat varianta cu ciocolată și pot spune că este delicios. 


  
 Ingrediente

  •  250g cremă de brânză degresată(folosesc Lacteea Bio) 
  •  2 ouă ecologice 
  •  50 ml lapte degresat(am folosit Andechser) 
  •  3-4 linguri îndulcitor Ștevia 
  •  4 linguri de tărâțe de ovăz sau amidon bio 
  •  2 lingurițe cacao degresată 
  •  1/2 plic praf de copt 
  •  esență de vanilie 

  
 Mod de preparare:

  •  Albușurile se bat spumă tare împreună cu îndulcitorul și esența. 
  •  Gălbenușurile se amestecă cu brânza, tărâțele(sau amidonul) și praful de copt. 
  •  Albușurile se incorporează în compoziția cu gălbenușuri, amestecându-se bine. 
  •  Se adaugă laptele degresat pentru a deveni compoziția mai fluidă. 
  •  Se adaugapudra de cacao degresată și se omogenizează. 
  •  Se pune compoziția în formă și se coace cca. 25 de minute. 

  

 Poftă bună! 

Tendițe de make-up primăvară-vară 2014

Tendițe de make-up primăvară-vară 2014





Vin puțin cam târziu cu acest articol, sezonul de primăvară deja a trecut în mare parte, însă vine vara, iar eu am să va prezint câteva trenduri în make-up pe care trebuie neaapărat să le încercați. Apreciez foarte mult fetele și femeile care se machiază, deoarece ăsta este un aspect ce denotă faptul că sunt interesate de aspectul lor fizic. Și până la urmă, dacă ne putem aduce o îmbunătățire prin machiaj, de ce să nu o facem? 

 Tendințe primăvară-vară 2014

1. Stilul androgin sau natural

Pentru fetele care nu sunt adepte machiajului pronunțat, aceasta este varianta perfectă. Se caracterizează prin simplitate, fără tușe majore de machiaj. Sprâncenele bine aranjate, dar neconturate cu ajutorul fardului sau creionului special, ten mat, buze în nuanțe de nude și pomeți neaccentuați cu ajutorul unui blush.




2. Machiajul feminin delicat

Un alt gen de machiaj destul de discret, pentru cele cărora nu le place să exagereze. Se caracterizează prin culori calde sau pastelate pe pleoape, ten satinat, pomeți bronzați și buze în culori delicate și satinate. Îmi place mult acest machiaj, mi se pare că orice femeie care îl poartă emană inocență și delicatețe.





3. Machiajul "Ochi de pisică" cu ajutorul tușului negru

Acesta este machiajul meu preferat, mi se pare că mă pune cel mai bine în evidență. Se caracterizează prin dunga trasată cu ajutorul tușului negru pe pleoapa superioară și ten mat. Din punctul meu de vedere este machiajul ideal, fiind ușor și rapid de realizat și făcând orice femeie să arate sexy. Acest machiaj poate fi purtat atât ziua cât și seara, ziua fiind recomandat un ruj roz sau nude, iar seara rujul roșu sau alte culori mai puternice.



4. Machiajul strălucitor

Acest machiaj de seară este foarte la modă în acest sezon, la diferite evenimente, petreceri sau la o simplă noapte în club. Se caracterizează printr-un fard de pleoape strălucitor, în special auriu sau argintiu la care se mai poate adauga și un tuș negru. Cu siguranță veți ieși în evidență purtând acest tip de machiaj.








5. Rujul portocaliu

Această culoare este vedeta sezonului în materie de rujuri. Îndrăzniți să îl purtați în orice moment al zilei, de exemplu, ziua, alaturi de un machiaj natural al ochilor sau o dunga discretă de tuș, sau seara, cu un fard argintiu strălucitor.





6. Fardul albastru

Nu vă gândiți la acel albastru mai cald, ce vă duce cu gândul spre mare. Nici la albastrul delicat al cerului. Sezonul acesta  se poartă albastrul electric, foarte puternic. Deci, cele mai îndrăznețe îl pot purta seara, la un eveniment sau la o ieșire în club. Atenție însă, deși este un machiaj de seară, evitați rujul în culori foarte puternice în combinație cu fardul albastru pentru a nu arăta exagerat.

-Kisses-


Rețetă: Tort dietetic de ciocolată cu mousse de căpșuni

Tort dietetic de ciocolată cu mousse de căpșuni 


 Pentru că astăzi am strâns 5000 de vizualizări ale blogului, m-am hotărât să sărbătoresc cu un tort special, deosebit de gustos, sănătos și bineînțeles, care ne ajută să ne menținem silueta bucurându-ne de un gust divin. Este destul de simplu de făcut iar rezultatul cu siguranță vă va impresiona!



  
 Ingrediente blat

  •  2 ouă întregi 
  •  2 albușuri 
  •  4 linguri tărâțe de ovăz 
  •  6 linguri tărâțe de grâu 
  •  200g iaurt grecesc degresat 
  •  1 lingură cacao degrasata 
  •  1 linguriță praf de copt 
  •  1/4 linguriță bicarbonat alimentar 
  •  4 linguri îndulcitor 
  •  esență de vanilie 

  
 Ingrediente mousse de căpșuni

  •  3 linguri mari cremă de brânză degresată 
  •  îndulcitor după gust 
  •  5 căpșuni făcute piure 
  •  1 albuș 
  •  2 linguri lapte degresat 
  •  esență de căpșuni 

  
 Ingrediente cremă de ciocolată(de deasupra)

  •  3 linguri cremă de brânză degresată 
  •  1 lingură cacao degresată 
  •  îndulcitor după gust 
  •  3 linguri lapte degresat 
  •  esență de rom 

  
 Mod de preparare blat

  •  Albușurile se bat spumă tare împreună cu îndulcitorul și esența de vanilie. 
  •  Cele 2 gălbenușuri se amestecă cu iaurtul, tărâțele, cacao degresată, praful de copt și bicarbonatul. 
  •  Se adaugă treptat compoziția de albușuri peste cea cu gălbenușuri, amestecând bine. 
  •  Se lasă compoziția de o parte cât timp ne ocupăm de mousse-ul de căpșuni. 

  
 Mod de preparare mousse de căpșuni

  •  Se bate albușul bine împreună cu crema de brânză, până se omogenizează. 
  •  Adăugăm laptele degresat, piureul de căpșuni, îndulcitorul și esența, amestecând bine. 

  

  •  Punem într-o formă de silicon rotundă sau într-o tavă pentru torturi tapetată cu hârtie de copt câte un strat din compoziția pentru aluat, apoi câte unul din mousse-ul de căpșuni, până epuizăm compozițiile. 
  •  Se bagă la cuptor pentru aproximativ 30 de minute. 

  
 Între timp, ne vom ocupa de cremă de ciocolată pe care o vom pune deasupra tortului. 

  •  Se amestecă bine toate ingredientele, până se formează o compoziție omogenă. 
  •  Se pune la foc câteva minute pentru a fi călduță. 

  

  •  Când tortul este copt, îl scoatem din cuptor, apoi din tavă(sau formă de silicon) și turnăm deasupra cremă de ciocolată. 
  •  Lăsăm tortul la răcit. 

  
 Este delicios. 

 Poftă bună! 

Rețetă: Ruladă dietetică cu cremă de ciocolată

Ruladă dietetică cu cremă de ciocolată 

  
 Iubesc ruladele și cu cât au mai multă cremă, cu atât sunt mai gustoase. Din păcate, se știe că cele din comerț nu sunt deloc ok, conținând multe grăsimi nesănătoase. Așa că am decis să reinventez o ruladă sănătoasă și dietetică. 
  


 Ingrediente pentru aluat
  •  2 ouă întregi 
  •  4 albușuri 
  •  4 linguri iaurt grecesc degresat 
  •  4 linguri tărâțe de ovăz(puteți pune amidon de porumb sau făină integrală) 
  •  2 linguri tărâțe de grâu 
  •  2-3 linguri îndulcitor 
  •  1 plic praf de copt 

  
 Ingrediente pentru cremă
  •  4 gălbenușuri 
  •  4-5 lingurițe cacao degresată 
  •  2 linguri amidon de porumb(sau tărâțe de ovăz măcinate fin) 
  •  2-3 linguri îndulcitor 
  •  450ml lapte degresat 
  •  esență de rom 

  
 Mod de preparare aluat

  •  Se amestecă gălbenușurile, iaurtul, tărâțele, îndulcitorul și praful de copt. 
  •  Albușurile se bat spumă tare. 
  •  Compoziția de albușuri se toarnă peste cea anterioară cu gălbenușuri, amestecându-se bine. 
  •  Se tapetează o tavă cu hârtie de copt, pe care se întinde compoziția pentru aluat. 
  •  Se coace 20-25 de minute.  
  •  Se scoate din cuptor și se lasă la răcit. 

  
 Mod de preparare cremă

  •  Se amestecă foarte bine toate ingredientele într-o crăticioară. 
  •  Așezăm crăticioară pe foc, amestecând până se omogenizează. 
  •  O lăsăm la răcit. 

  

  •  Crema se întinde peste aluat, apoi se rulează și se taie. 

 Poftă bună! 

Genți fake și accesorii potrivite pentru vara 2014

 Genți fake și accesorii potrivite pentru vara 2014 

  

Mai este o lună și vine vara și cum ziceam într-un articol anterior, m-am săturat să îmi văd orașul "invadat" de fete îmbrăcate de prost gust și accesorizate cu fake-uri. 
  
 Fetelor, este adevărat, poate nu ne permitem o geantă autentică Dior de exemplu, dar nu fake-urile sunt alternativa. Sunt foarte multe accesorii, care deși nu sunt de firmă, nu arată deloc ieftin, sunt frumoase și completează foarte bine ținuta. 
  
 Am sa va spun mai detaliat despre fake-uri, cât de ușor le recunoaștem și cât de urât arată. 
 Voi vorbi despre genți, pentru că orice fată sau femeie are cel puțin câteva genți și asta este un lucru bun. Geanta este un accesoriu foarte important pentru o femeie, nu numai datorită faptului că își poate ține acolo toate lucrurile de care are nevoie, ci și pentru faptul că poate finisa o ținută, o poate scoate în evidența, îi poate oferii eleganță sau o pată de culoare. Însă, în ultimul timp, din dorința doamnelor și domnișoarelor de a părea ceea ce nu sunt, tot mai multe folosesc gențile ce doar le copiază, foarte prost pe care originale ale brandului respectiv. 
 Cum ne dăm seamă că o geantă e fake? 
 Simplu. Îți vei da seamă din prima, doar privind-o, dacă ai cunoștințe minime despre fashion. Și dacă totuși nu vezi diferența între o geantă originală și un fake, iată câteva; 

  •  O geantă originală nu este neaapărat din piele întotdeauna, însă este realizată doar din materiale de calitate. O geantă fake nu va fi niciodată făcută din același material cu cea originală, asta explicând și prețul lor mult mai mic, deci, lipsește calitatea din start. 
  • Deschizând o geantă fake îți vei da seamă imediat, deoarece de obicei interiorul este făcut foarte prost, cu scuza că "nu se vede", cu cusături prost realizate, câteodată chiar descusută în anumite zone. 
  •  O geantă originală va avea mereu o formă ideală, cusături și finisaje perfect realizate. De multe ori, forma fake-urilor lasă de dorit, neavând o formă corectă, regulată. 
  •  O geantă originală va avea întotdeauna în interior o bucățica din piele pe care este imprimat numele producătorului. Fake-urile, de obicei, nu au. 
  •  Toate accesoriile decorative ale unei genți originale vor avea gravate numele casei de modă. În cazul unei genți fake nu se întâmplă așa, aceste accesorii având și o calitate foarte proastă, fermoare din plastic, care se strică sau se rup și altele. 

 Și da, adevărul este că nu stăm pe stradă să deschidem geantă nimănui pentru a vedea cusăturile din interior și logo-ul casei de modă, însă, nici nu este nevoie. Veți recunoaște o geantă fake prin aspectul ei ieftin, de proastă calitate, câteodată și de prost gust, materialul necorespunzător și multe alte criterii, deci, mai bine alegeți o geantă mai ieftină dar autentică, decât un fake. 



  Accesorii VARĂ 2014 

  
 Genți 
 În vara lui 2014 predomină culorile puternice, ce scot în evidență orice ținută. 
 Un prim trend ar fi plicurile, care iau locul genților clasice. Va fi o vară plină de culoare, de modele speciale, inedite și forme cât mai diverse. Va fi o invazie a plicurilor de orice formă, orice dimensiune și orice culoare, cu condiția să fie una cât mai puternică. Puteți opta pentru un plic clasic, sau un model maxi, supradimensionat, sau chiar un clutch. Atenție însă, nu confundați plicurile de seară cu cele ce pot fi purtate ziua. Nu veți fi mai interesante dacă purtați un clutch din catifea cu pietre prețioase în mijlocul zilei, va părea nepotrivit, poate chiar penibil. 
 Deși nu sunt fană a acestor culori, puteți opta și pentru un plic neon, însă, aveți grijă de unde în achiziționați pentru a nu alege ceva ce arată ieftin și de prost gust. 
 Câteva modele potrivite: 






  
 Și gențile clasice rămân în peisaj dacă aveți totuși nevoie de ceva mai mare decât un plic. Și acestea sunt mai potrivite cu cât sunt mai colorate. Încercați să renunțați la clasica geantă neagră măcar în sezonul de vară. Dacă totuși preferați non culorile, alegeți geanta albă care vă va da un plus de prospețime și simplitate, sau o geantă într-o combinație de alb și negru, care vă va oferi cu siguranță multă eleganță și stil. 




  
 Brățări 
 Sezonul asta veți renunță la brățările grele din metal, cel puțin ziua, în schimbul brățărilor colorate din material, de tip hippie, ce au doar anumite inserții metalice. Aceste brățări nu arată deloc ieftin și vă oferă prospețime și tinerețe. 
  




Coliere 
 Se poartă colierele supradimensionate, ce vă scot în evidență, fie că sunt în culori vii, sau pasteluri.  Puteți încerca diferite modele, de exemplu tribale, geometrice sau cu flori. Cu cât sunt mai diversificate, cu atât mai bine!  Feriți-va de colierele ieftine, din plastic, care nu vor face decât să strice ținută. 
 Atenție însă, dacă aveți deja o ținută încărcată evitați să mai puneți și un colier supradimensionat. 



  

 Pupici 

  
  

Rețetă: Prăjitură dietetică cu morcov

Prăjitură dietetică cu morcov



 Am găsit o modalitate foarte bună de a ne lua vitaminele din morcovi și fibre din tărâțele de ovăz și de grâu. Este foarte gustos, sănătos și ne ajută să ne menținem silueta. 


  
 Ingrediente(1 prăjitură = 3 porții) 

  •  6 linguri de tărâțe de ovăz  
  •  3 linguri de tărâțe de grâu  
  •  3 linguri de amidon de porumb 
  •  2 ouă întregi 
  •  2 albușuri 
  •  200g cremă de brânză degresată 
  •  2 căni de morcov ras fîn  
  •  2 lingurițe de scorțișoară  
  •  1 linguriță praf de copt 
  •  1 linguriță esență de vanilie 
  •  îndulcitor după gust  

  
 Mod de preparare

  •  Se preincalzeste cuptorul la 200 A° C. 
  •  Se amestecă tărâțele și amidonul, de copt și scorțișoara. 
  •  Ouăle se bat bine, se adaugă brânza, esența, îndulcitorul și morcovul ras. 
  •  Compoziția cu târâte de toarnă peste cea cu ouă și brânză, amestecându-se bine. 
  •  Se bagă la cuptor pentru 40-45 minute. 

  
 Poftă bună! 

vineri, 2 mai 2014

Rețetă: Cremă dietetică de cafea

Cremă dietetică de cafea 

  
 Poate v-ați săturat de clasica cafea de dimineață. Astăzi vă propun ceva nou, o cremă de cafea sănătoasă și dietetică, așa cum v-am obișnuit. 



  
 Ingrediente: 
 - 3 ouă 
 - 1 lingură amidon de porumb 
 - 1 cană de lapte degresat 
 - 1 linguriță de cafea instant 
 - 2 lingurițe de îndulcitor 
 - esență de cafea 
  








Mod de preparare: 

  •  Laptele se pune la fiert împreună cu cafeaua instant. 
  •  Gălbenușurile se amestecă cu îndulcitorul și amidonul. 
  •  Se toarnă treptat compoziția de lapte cu cafea peste cea cu ou, amestecându-se, apoi se pune din nou la fiert, până se îngroașă. 
  •  Se lasă la răcit, apoi se bagă la congelator. 
  •  Se servește rece. 

  
 Este delicioasă! Enjoy it! 

3 atricole vestimentare de vară ce nu ar trebui să existe în garderoba nimănui

  3 atricole vestimentare de vară ce nu ar trebui să existe în garderoba nimănui 


 Se apropie sezonul de vară și scriu acest articol în speranța că va fi citit de cât mai multe fete și femei. Sincer, m-am săturat să ies pe stradă și să văd tot felul de "dive" îmbrăcate în haine urâte și de proastă calitate și accesozita-te cu fake-uri. Știți ce e trist? Că pentru multe alte fete, aceste "dive" sunt un model, pentru că la noi "spiritul de turmă" e super-dezvoltat. D-aia ne-am transformat într-o junglă, plină de zebre, tigroaice și alte animale și știu că pare ciudat ce am zis, dar veți înțelege citind în continuare. :)) 
  
 Deci, nu o să fac un top, pentru că nu pot. Toate articolele vestimentare pe care le voi prezenta în continuare sunt la fel de groaznice. 
  
 1. Colanții cu imprimeu de leopard/ tigru/ zebră(ar mai trebui să apară unii și cu imprimeu de vacă) 
 Revenind la ce am zis mai sus, la acești colanți mă refeream când am zis că ne-am transformat într-o junglă. Ce-i drept, s-au mai rărit, dar tot mai vezi prin oraș "prințese" etalându-și formele pline în colanți cu imprimeu de leopard. În primul rând, mi se par de prost gust majoritatea. Arată ieftin, exagerat și nu în ultimul rând.. oribil. În al doilea râd, colanții nu sunt blugi, ei ar trebui purtați doar cu o bluză care să acopere posteriorul. 
 Și cum colanții nu sunt blugi, nici blugii sau pantalonii nu sunt colanți. Există pantaloni cu genul acesta de imprimeu care arată foarte bine, de calitate și care nu te vor face să arăți exagerat, ieftin și penibil. 
  


2. Hainele neon 
 2 veri la rând am văzut mii de fete și băieți îmbrăcați în tot felul de articole vestimentare ieftine ce  ieșeau în evidența doar prin aspectul lor hidos și culorile neon. Nu mai purtați așa ceva, cu mici excepții, hainele neon arată de prost gust.  
 Excepție ar putea face unele accesorii neon, care nu arată nici ieftin, nici urât și pot completa frumos o ținută simplă, oferindu-i o pată de culoare. 
  


 3. Cizmele croșetate 
 Nu știu de unde a apărut acest "trend" la noi, în străinătate nu am văzut persoane care să poarte așa ceva. Îmi aduc aminte de mileurile bunicii. Sau nu, mileurile arătau destul de frumos spre deosebire de aceste încălțări, dacă pot să le numesc așa. Alte articole care arată ieftin și urât și fiind foarte slab calitative, sigur ți se vor rupe după câteva purtări. Aruncă-le, nu vrei să te plimbi cu mileuri în picioare, sau dacă vrei totuși ceva așa de "tradițional", ia-ți niște încălțări din alea care se poartă la costumele populare, cred că ar arăta mai ok.:)) 
 Fetelor, sunt multe modele de sandale superbe pentru vară, aveți de unde alege. 
  

  
 Nu am scris articolul cu răutate, încerc doar să trag un semnal de alarmă pentru toate fetele și femeile. Nu mai încurajați aceste trenduri ! Te poți îmbrăca frumos și cu bun gust și cu bani puțini, nu este neaaparata nevoie să alegi articole oribile de genul cerlor de mai sus. 
  
 Pupici 

Se apropie vara, avem nevoie de ochelarii de soare Ray Ban World!

Se apropie vara, avem nevoie de ochelarii de soare Ray Ban World! 




      Suntem în luna mai, ultima lună a primăverii, iar soarele ne face deja probleme. Iubesc soarele, însă, din păcate, ochii mei sunt destul de sensibili la lumină. Și de ce să nu ne protejăm ochii mult iubiți atâta timp cât avem această opțiune?Am ales și vă recomand și vouă ochelarii de soare Ray Ban ! 
        De ce am ales tocmai Ray Ban? 
 În urmă cu ceva timp, navigând pe Internet în căutarea unor ochelari de soare, care să nu îmi ofere doar protecția ochilor ci și un aspect plăcut, am descoperit site-ul Ray Ban. Sunt o persoană foarte grijulie în legătură cu aspectul meu și destul de critică când vine vorba de accesorii, haine sau altele. Însă, am fost profund impresionată de acești ochelari de soare, singurii pe care îi port și în prezent în diferite modele.  

  •  În primul rând, Ray Ban este un brand de renume mondial, calitatea lor superioară nici nu se compară cu a altor firme de ochelari. Sunt folosite materiale extrem de bune și sunt concepuți cu multă atenția chiar și la cele mai mici detalii, lucru care se vede. 
  •  În al doilea rând, găsiți o gamă foarte variată de modele, culori și mărimi, deci, cu siguranță vei găsi ceva pe placul tău! 
  •  Cum spuneam inițial, unul dintre cele mai importante aspecte privind ochelarii de soare pentru mine este protecția. Și la acest capitol, ochelarii de soare Ray Ban își fac treaba neașteptat de bine, datorită protecției UV. Purtând ochelari de soare fără protecție UV, le vom face mai mult rău ochilor noștrii. 
  •  În prezent, există foarte multe companii ce încearcă să copieze modelele Ray Ban, fără succes însă, calitatea lor fiind incomparabilă. 
  •  Nu în ultimul rând, un lucru care îmi place foarte mult la acești ochelari este prețul lor foarte accesibil. Mai ales în această perioadă, veți găsi pe site-ul Ray Ban World România reduceri de până la peste 50% la produse. Profitați de această ocazie, puteți, de exemplu, să cheltuiți 250 RON în loc de 600 RON pe o pereche de ochelari de o calitate incomparabilă. 

  
       În prezent, am 3 perechi de ochelari Ray Ban Aviator, deoarece consider că acest model mă avantajează cel mai mult, pe care îi port cu cea mai mare plăcere, nu numai pentru a mă proteja de soare, ci și pentru aspectul pe care mi-l oferă. 
  
       Deci, probabil vă dați seama de ce am ales ochelarii Ray Ban. Fiecare celebritate de la Hollywood are cel puțin o pereche de ochelari ale acestui brand și asta spune multe. 



  
       Îmi doresc foarte mult să achiziționez ochelarii Ray Ban Aviator Large Metal RB 3025 112/17, de AICI, pe care îi puteți admira în imaginea de mai jos. 
  
      









 

În concluzie, vă recomand să cumpărați cu mare încredere ochelarii Ray Ban pentru protecția ochilor, calitatea lor incomparabilă și aspectul fără cusur.

 Alegeți calitatea! 

joi, 1 mai 2014

Rețetă: Biscuiți Oreo dietetici

Rețetă: Biscuiți oreo dietetici 

  
 Nu cred că am întâlnit o persoană căreia să nu îi placă biscuiții Oreo. Cu toate astea, știm că nu sunt prea sanaosi, așa că, m-am gândit să reinventez rețeta într-un mod cât mai dietetic și sănătos. Fiind o rețetă proprie nu aveam mari așteptări, deoarece nu a fost testată de altcineva înainte care să îmi poată confirma că o să iasă bine. Într-adevăr, acești biscuiți m-au surprins foarte plăcut ! Au ieșit foarte gustoși și sățioși, să nu mai zic de faptul că am folosit doar ingrediente sănătoase. 


  
 Ingrediente(pentru aproximativ 50 de Oreo) 
  
 Pentru biscuit : 
 - 90g amidon bio de porumb(am folosit de la BiOrganik și l-am comandat de aici), dar puteți folosi la fel de bine tărâțe de ovăz măcinate fîn sau făină de ovăz 
 - 3 linguri cacao bio degresată, sau normală, dacă nu țineți neaaparat ca biscuiții să fie dietetici 
 - 1 linguriță praf de copt 
 - 1 linguriță biscarbonat de sodiu alimentar 
 - 150g cremă de braza degresată(am folosit Lacteea Bio) 
 - 1 ou 
 - 100g îndulcitor pudră(folosesc Ștevia) 
  
 Pentru cremă : 
 - 150g iaurt grecesc degresat, puteți să folosiți și brânză degresată dacă considerați că este suficient de cremoasă 
 - îndulcitor pudră/ lichid după gust 
 - esență de vanilie după gust 
  
 Mod de preparare biscuit: 
  •  Preîncălziți cuptorulla 180 A° C. 
  •  Amestecați amidonul(sau tărâțele/ făina) cu cacao degresată, praful de copt și bicarbonatul de sodiu, deci, toate ingredientele solide în afară îndulcitorului. 
  •  Într-un alt vas se bate bine oul și se amestecă cu îndulcitorul, apoi cu crema de brânză. 
  •  Compoziția formată din ingredientele solide se toarnă peste compoziția cu ou și brânză, amestecându-se foarte bine. 
  •  Pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, puneți cu lingurița grămezi mici din compoziție, distanțate și coaceți timp de 8-10 minute. 
  •  Scoateți tava din cuptor și lăsați biscuiții la răcit. 

  
 Mod de preparare cremă: 
  •  Aici este mai simplu, doar amestecați bine iaurtul grecesc sau cremă de brânză cu îndulcitorul și esența. 

  
 Când biscuiții sunt reci, luați câte 2 și asamblați-i punând câte o linguriță din cremă între ei. 
  

 Sper să vă placă!
 Pupici
  

Rețetă: Creme Brulée dietetică

Creme Brulée dietetică 

  

 Ingrediente: 

 - 3 ouă 
 - 500ml lapte degresat(eu am folosit lapte de soia) 
 - 3 linguri de îndulcitor 
 - esență de vanilie/ rom(după gust) 
 - îndulcitor pentru crustă 
  

 Mod de preparare: 

  •  Se bat ouăle foarte bine. 
  •  Se adaugă îndulcitorul și esența. 
  •  Laptele se încălzește foarte puțin, apoi se adaugă peste compoziția îndulcită de ouă. 
  •  Preîncălziți cuptorul la 180 de grade. 
  •  Luați din compoziția lichidă și puneți în forme în așa fel încât să fie cam 3/4 pline, deoarece compoziția se va umfla. 
  •  Presărați îndulcitor deasupra compoziției. 
  •  Dacă formele nu sunt din silicon, așezați-le pe o tavă pentru copt. 
  •  Băgați tavă la cuptor pentru 30 de minute. 
  •  Dacă vi se pare că nu e destul de tare și dacă nu e puțin rumenită mai lăsați vreo 10 minute în cuptor. 

  

 Poftă bună!