duminică, 3 august 2014

Rețetă: Prăjitură cu cremă de iaurt

Prăjitură cu cremă de iaurt


Astăzi vin cu o rețetă de care am rămas chiar și eu impresionată, foarte bună, răcoritoare, perfectă pentru o zi de vară. Și bineînțeles, cum știți deja, perfectă la dietă, sănătoasă și ușor de făcut.



Ingrediente pentru blat: 
2 ouă ecologice
2 linguri de tărâțe de ovăz
2 linguri de tărâțe de grâu
1 pliculeț de praf de copt
80g iaurt degresat-cam jumătate de păhărel(am folosit Andechser cu 0,1%grăsime, foarte bun, recomand!)
1 fiolă esență de vanilie 
2-3 linguri de îndulcitor pudră(dupa gust)

Ingrediente pentru crema de iaurt:
400-500g iaurt degresat
2 linguri de îndulcitor pudră
1 fiolă esență de vanilie 
2 linguri de fructe goji(Opțional)

Mod de preparare blat:
Nimic complicat, toate Ingredientele se amestecă foarte bine, iar compoziția rezultată se bagă la cuptor într-o tavă de silicon sau tavă obișnuită tapetată cu hârtie de copt pentru 25 de minute. Se scoate și se lasă la răcit.

Mod de preparare cremă:
Fructele goji se pun la înmuiat în apă. Iaurtul se amestecă cu esența de vanilie și îndulcitorul, după care se adaugă fructele goji hidratate.

Crema se toarnă peste blat și se nivelează, apoi se baga la frigider pentru a se întări.
Rezultatul este răcoritor și delicios.
Poftă bună!

Alte metode de întreținere corporală încercate de mine

Alte metode de întreținere corporală încercate de mine


Am promis că voi scrie despre ele și asta am făcut! În primul rând vreau să Menționez clar că nu recomand nimic și nici nu fac publicitate vreunei firme. Tot ce scriu sunt păreri personale pe care mi le-am făcut din experiența cu anumite produse sau tehnici de întreținere corporală. Sunt genul de persoană dispusă să investesc în imaginea mea, asa că, am încercat câteva modalități de a mă menține în formă de-a lungul timpului, unele care au dat rezultate, altele care nu au avut nici un efect, unele pe care le regret, altele pe care încă le practic și de care sunt mulțumită.

1. Am să încep cu ceva ce nu recomand nimănui - Pastilele de slăbit. Spre Rușinea mea, când m-am apucat de dietă și nu știam prea multe am decis că ele ar putea ajuta, grăbind procesul de slăbire. Am fugit la farmacie și am rugat pe cineva de acolo să îmi recomande ceva, deci nu aveam vreo marcă de pastile anume în minte. Mi-a dat ceva cu clarinol și ceai verde, nu mai știu exact firma însă i se făcea destul de multă publicitate pe vremea aceea. Pachetul cu conținea atât pastile cu clarinol , cât și un recipient cu pastile cu ceai verde a costat în jur de 70 de lei dacă nu mă înșel. Zis și făcut, le-am cumpărat. Primul mare dezavantaj era că trebuia să iau câte 3 pastile din fiecare recipient(deci 6 în total) pe zi după cum spunea prospectul și așa am și făcut, deși mi se pare acum o cantitate enormă. Partea proastă este că aceste pastile nu m-au ajutat cu absolut nimic! Nici rău nu mi-au făcut ce-i drept, însă au fost doar bani dați degeaba. În concluzie, vă sfătuiesc să nu încercați niciodată această metodă!



2. Ceaiul de slăbit este o altă metodă încercată de mine. Nu pot spune că sunt dezamăgită total, cert este că nu m-a ajutat să slăbesc. Însă gustul lui era atât de ciudat, încât îmi cam lua pofta de mâncare "interzisă" :)). Ceaiul fiind natural nu este periculos pentru sănătate, pot spune că mai beau și acum din când în când. Nu pot spune că recomand, însă nici că este o greșeală dacă îl Beți.



3. Să trecem și la metodele de remodelare corporală. Și voi începe cu cremele anticelulitice, despre care vă pot spune fără să exagerez că am încercat peste 20. Cele mai interesante mi s-au părut cele cu efect termic, însă foarte multe nu au dat nici un rezultat. Singura cremă care la mine a funcționat și pe care am recumpărat-o de 3 ori până acum este una destul de noua pe piață, Cellulight de la Elmiplant - Cryo-Sculpt gel pentru abdomen și Șolduri, un gel natural, bio, cu efect inițial de răcire, apoi de încălzire intensă. Promite până la -4  cm din circumferința abdomenului după 4 săptămâni în care trebuie să o folosești în masaj de 2 ori pe zii. Sincer vă spun că nu am probleme cu cm în momentul de față, însă crema m-a ajutat să pierd în jur de 2cm jumate-3 , iar abdomenul meu pe care m-am axat la masaj arată mult mai tonifiat și modelat! O voi folosi în continuare și recomand din suflet.



4. Masajul anticelulitic la salon, o metodă perfectă. Perfectă pentru relaxare, nici de cum pentru Remodelare corporală. Sunt o mare fană a masajului, aș sta ore în Șir, mi se pare foarte plăcut și relaxant. Nu știu dacă a-ți încercat această metodă, însă la mine în mod sigur nu a dat rezultate, nu vizibile.



5. Împachetările cu cremă termică sunt una dintre metodele mele preferate, dar cam greu de suportat. La mine au funcționat de minune în combaterea celulitei și tonifiere, atât cu o cremă profesională cumpărată de la salon cât și cu crema de la Cellulight despre care v-am scris mai sus și am uitat să Menționez că prețul eu este doar aproximativ 12 RON. Împachetările mi le-am făcut acasă , cu folie alimentară, însă nu am putut suporta mai mult de 15 minute din cauza încălzirii puternice a zonei împachetate. Și cum spuneam, puteți încerca această metodă, la mine a funcționat !


6. Am ajuns la o metodă destul de controversată, care este și criticată și încurajată în egală măsură - electrostimularea. Mi-am făcut un abonament la salon ce conține 12 ședințe de electrostimulare la prețul de 250 RON - poate puțin cam mare după părerea mea. Nu o să încep să explic ce este electrostimularea deoarece Internetul este plin de astfel de informații. Se spune că 45 de minute de electrostimulare echivalează cu 6h de sală, după părerea mea, clar nu este așa și sportul oferă rezultate mult mai bune și durabile! În momentul de față încă fac ședințe de electrostimulare. Atenție, nu ajută la pierderea în kilograme, însă eu văd clar o mare îmbunătățire a corpului meu, este mult mai tonifiat, cum nu a fost vreodată! Dezavantajul este că ședințele de electro sunt cam dure, Senzația nu este tocmai plăcută, însă este suportabilă pentru 45 de minute. Curiozitatea mea este, se vor menține rezultatele?? Mai am doar 4 ședințe, nu îmi voi face din nou abonament și vă voi ține la curent în legătură cu durata rezultatelor.



Voi ce metode de întreținere corporală folosiți? Aștept cât mai multe comentarii și mesaje cu păreri. 
Vă pup și aveți grijă la alimentație!

Este sau nu suficientă doar dieta?

 Este sau nu suficientă doar dieta? 



 Pentru mine nu. Vorbesc din experiența și perspectiva mea proprie, atunci când ești o persoană perfecționista cu ține însuți, dieta nu este suficientă. Pentru a dobândi un corp perfect e nevoie de mai mult, e nevoie de sport. 
 Ceva cu care nu mă pot lăuda este faptul că de mică nu mi-a plăcut sportul. Ai mei au tot încercat să mă dea la dansuri, gimnastică, handball, însă de fiecare dată efortul mi se părea prea mare și renunțam. Eram comodă atunci, așa sunt și acum. 
 În vară anului 2013, când m-am apucat de dietă, am pornit cu o ambiție uriașă, care m-a convins să mă apuc să merg și la sală. Și am mers, zii de zii, timp de 3 luni. Nu era zii în care să lipsesc, cred că, în mintea mea era, că dacă pierd o zii de sală vor dispărea rezultatele imediat. Nici nu îmi dau seamă dacă îmi plăcea să o fac, sau o făceam doar copleșită de ambiția de a slăbi. Dar a trecut vara, programul meu a devenit din ce în ce mai încărcat și am renunțat complet la sală. De fapt, vă mărturisesc ca programul meu nu era atât de încărcat, asta a fost doar o scuză pe care mi-am impus-o până am început să o cred și eu pentru a renunța la sport. Îmi dau seama că nu îmi plăcea ceea ce făceam, mergeam la sală doar cu gândul de a termina mai repede cele 40 de minute de bandă, 20 de bicicletă, 10 de stepper și puțină saună. 
 Ce m-a uimit pe mine a fost faptul că am slăbit spectaculos după ce am renunțat la sală. Poate chiar prea mult, în ciuda sedentarismului. Îmi plăcea să mă privesc îmbrăcată, arătam super în orice, însă cum mă dezbrăcăm nu mai eram atât de încântată... acum îmi dau seama că eu, de fapt, pierdusem multă masă musculară. Pierdusem și multă grăsime, dar masa musculară foarte scăzută îmi făcea corpul să nu arate prea bine, eram doar slabă și atât. Nu eram tonifiata, pielea mea era foarte moale, nu vedeam nimic atrăgător la mine, deși greutatea mea era mai mult decât perfectă, nu eram nici pe departe una din pozele acelea motivaționale pentru dietă și sport, știți la ce mă refer. Între timp am trecut printr-o perioadă mai grea, despre care am scris aici și nu mă voi repeta, cert este că m-am îngrășat. Cam 7 kg în 2 luni. Nu știu dacă vi se pare mult sau puțin, însă e frustrant să vezi că după ce ai ajuns la greutatea dorită cântarul începe din nou să îți arate mai mult pe zii ce trece. Să trecem peste această poveste, o știți deja din postarea anterioară. Acum am reușit să îmi regăsesc ambiția și vreau să am corpul la care visez de atâta timp. Și nu doar prin dietă. Da. fără dietă nu aș fi slăbit niciodată! Însă mi-am TREBUIE să fac sport pentru a-mi tonifia corpul și a căpăta o formă frumoasă. Mă corectez, nu TREBUIE, VREAU să fac sport! Cum la sală clar nu îmi place să mă duc și nu mai vreau să fac ceva de îmi displace, pentru că rezultatele nu se vor menține, am hotărât să fac sport acasă. Când am chef, când vrau, când pot, cât pot. Și credeți-mă, rezultatele se văd. Am condiție fizică, am dobândit-o prin excesul de sală.  
 Acum fac zilnic peste 100 de abdomene, genuflexiuni și tot felul de exerciții. Da, mă ajută, da, rezultatele se văd! Chiar dacă fac doar 15 minute pe zii! Am scris această postare pentru a vă încuraja să țineți dietă în continuare dar să o acompaniați și de măcar 10 minute de sport pe zii! Merităm să arătăm bine și am învățat că a fi doar slab nu înseamnă a avea un corp frumos ! Pe lângă minutele zilnice de sport, m-am apucat să încerc și câteva metode diferite de întreținere corporală despre care voi scrie în curând. 
  
 Vă pup și vă doresc multă baftă în dietă, în stilul de viață sănătos pe care îl aveți și multă ambiție pentru a face sport și a vă menține frumoase !